9 titluri naționale pentru gimnastele de la Deva

Sala Sporturilor din Deva a găzduit o nouă ediție a Campionatului Național individual feminin pentru junioare la gimnastică aristică. La competiție au participat aproximativ 90 de sportive de la circa 20 de cluburi din țară, la Deva fiind prezente, practic, toate gimnastele de perspectivă ale țării noastre. Printre protagonistele puternicii întreceri naționale au fost și gimnastele de la CNS Cetate Deva, care au reușit să își tragă partea leului, cucerind 9 din cele 21 de medalii de aur acordate, la care s-au mai adăugat patru de argint și una de bronz, ceea ce înseamnă 14 clasări pe podiumul de premiere.

Cea mai medaliată dintre devence a fost Erica Gogoașă, la junioare III, nivelul 2, care a cucerit patru titluri naționale, la individual compus, sărituri, bârnă și sol și medalia de bronz la paralele. Fetele de la Deva au dominat copios întrecerea de la junioare II, nivelul 3, unde au câștigat toate cele cinci titluri puse în jos. La individual compus, campioană națională a fost Ioana Danciu, iar medaliată cu bronz Amalia Ghigoarță, celelalte sportive de la CNS Cetate Deva prezente în concurs ocupând locurile 4 -Timea Crișan, 6 -Timea Krisbai, 10 -Luana Șerbănescu și 11 -Andreea Lucaciu. Aceleași medalii le-au obținut Ioana Danciu și Amalia Ghigoarță la bârnă. Totodată, două titluri naționale a obținut și Timea Crișan, la sărituri, unde în finală au mai participat Amalia Ghigoarță (locul 5), Ioana Danciu (7) și Timea Krisbai, și, respectiv, la bârnă, unde Amalia Ghigoarță a cucerit bronzul, Deva mai fiind reprezentată aici de Timea Kribai (5) și Luana Șerbănescu (8). Dar cea mai clară dominație a gimnastelor de la CNS Cetate s-a înregistrat la sol, unde au ocupat primele cinci locuri, ordinea fiind Amalia Ghigoarță, Timea Krisbai, Ioana Danciu, Timea Crișan și Luana Șerbănescu.

CNS Cetate Deva nu a avut reprezentante la junioare II, nivel 4 și la junioare I, nivel 5, însă a avut o sportivă, Valentina Borca, la junioare I, nivel 6, care a avut o evoluție meritorie, fiind pe locul 5 la paralele, pe 6 la individual compus și sol și pe 8 la bârnă.

Gimnastele de la CNS Cetate sunt pregătite de către profesorii  Gina Gogean-Groza, Liliana Cosma, Monica și Cristian Micu, Adela Popa, Lucica Rusan, Florin Cotuțiu, cu sprijnul tehnicienilor de la lotul național de la Deva, Raluca Bugner și Lucian Sandu, și a antrenorului coordonator Nicolae Forminte.

 

Amarildo Szekely

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *