85 de copii sărmani din Valea Jiului vor beneficia de programul Școală după școală
85 de copii sărmani din Valea Jiului vor beneficia de programul Școală după școală. Salvați Copiii anunță redeschiderea programului de tip Școală după Școală pentru copiii în risc de abandon școlar și cei ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
Salvați Copiii filiala Hunedoara anunță redeschiderea programului de tip Școală după Școală pentru copiii în risc de abandon școlar și cei ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
Astfel, în anul școlar 2019-2020, în orașele Lupeni și Petrila, județul Hunedoara, peste 85 de copii în risc de abandon școlar și 100 copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate vor beneficia de suport educațional, psihologic și social prin programele dezvoltate de Salvați Copiii, cu sprijinul financiar al PEPCO România.
Totodată, părinții și persoanele în grija cărora au rămas copiii vor fi sprijiniți prin servicii de consiliere psiho-socială și îndrumare juridică.
”Copiii care nu merg la școală, deși educația e un drept universal garantat, sunt numărați în statistici, dar lipsesc din băncile școlii, fără să existe un program național integrat care să îi recupereze și să îi sprijine. Aceasta este rolul pe care ni l-am asumat, la Salvați Copiii, să identificăm copiii aflați în situație de abandon școalr și să îi sprijinim activ să beneficieze cu adevărat de dreptul la educație”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Copiii care provin din medii vulnerabile, afectaţi de sărăcie şi marginalizaţi social prezintă un risc major de absenteism şi abandon şcolar, cu implicaţii negative asupra formării lor profesionale viitoare şi integrării sociale.
Datele arată că în fiecare dintre ultimii ani, în România, între 24.000 si 34.000 de copii abandonează școala înainte de a absolvi învățământul general.
Una dintre măsurile cele mai eficiente de menținere a copiilor vulnerabili în școală este programul ”Școala după școală”, prin care li se asigură asistență pedagogică, psihologică, dar mai ales un mediu social stabil și sigur.
Din experiența Organizației Salvați Copiii, integrarea în programul Şcoala după Şcoală are un impact pozitiv clar asupra succesului școlar al copiilor.
Colaborator