70 de echipaje înscrise la Romania Rally Challenge 2017

70 de echipaje din Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Grecia, Israel, Italia, Ungaria și România vor lua startul Romania Rally Challenge 2017. Evenimentul programat pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu se va desfășura în perioada 17 – 19 august.

Astfel, Sibiul devine din nou punctul de întâlnire al mașinilor clasice și a celor de competiție într-un spectacol dedicat tuturor pasionaților de sporturi cu motor.

La startul Romania Rally Challenge,  eveniment înscris în calendarele Federaţiei Internaţionale a Automobilului (FIA), Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA), Automobil Clubul Român (ACR) şi Retromobil Club România (RCR), vor fi 70 de echipaje din 9 țări, inclusiv România.

Cea mai veche mașină înscrisă până acum în competiție este un Ford A din 1929, iar pe listă se regăsesc o serie de modele care au marcat istoria automobilului. Pasionații de mașini clasice vor putea admira modele ale mărcilor Maserati, Ferrari, Porsche, Mercedes-Benz, Rolls-Royce, Ford, Austin, Triumph, Fiat, Volvo,  MG, Lancia, Renault, Datsun, Volkswagen, Toyota, Honda, Mazda, Peugeot, Mini, BMW, Mitsubishi, Seat, Suzuki și Dacia.

În programul pentru ediția din 2017 sunt incluse cele mai importante puncte turistice din județul Sibiu și, desigur, celebrul Transgăgărășan. Startul festiv se va da joi, 17 august, de la ora 19:00, în Piața Mare a Orașului.

Prezentarea oficială a echipajelor va avea loc vineri, 18 august, de la ora 10:30 tot în Piața Mare, iar sâmbătă echipajele vor ajunge pe Transfăgărășan între orele 12:30 și 14:00.

Participanții la Speed Challenge, categorie deschisă mașinilor de competiție, vor avea de parcurs două probe speciale programate vineri și sâmbătă. Prima probă se va desfășura pe speciala Călugăru vineri de la ora 16:00, iar cea de-a doua pe speciala Păltiniș sâmbătă între 09:30 și 11:30. Festivitatea de premiere se va desfășura sâmbătă seara, de la ora 20:30, în Piața Mare a orașului.

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.raliulsibiului.ro

Romania Rally Challenge se va desfășura în perioada 17 – 19 august și este un festival dedicat masinilor istorice si sporturilor cu motor care se desfasoara sub egida Federaţiei Internaţionale a Automobilului, Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA), Automobil Clubul Român (ACR) şi Retromobil Club România (RCR). 

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *