5 milioane de lei mai sunt necesare pentru finalizarea lucrărilor la barajul de la Mihăileni
După peste 30 de ani de la începerea lucrărilor, doar 5 milioane de lei mai stau în calea finalizării investiției de la barajul de la Mihăileni. Lucrările au început în anul 1987 și nu au fost finalizate nici până în prezent. Oficialii de la Ministerul Apelor și Pădurilor susțin că lucrările trebuie finalizate în anul 2022. Ioan Deneș, șeful de la Ministerul Apelor și Pădurilor, prezent în județul Hunedoara, a precizat că în anul 2019 alocările financiare pentru această investiție vor fi cele mai mari de până acum.
“Acumularea va îndeplini funcţiuni complexe de gospodărire a apelor din zona Brad – Gura Barza: asigurarea necesarului de apã pentru alimentarea populaţiei şi industriilor miniere; producerea de energie electrică (1,2 Gw/an); apărarea împotriva inundaţiilor a industriei şi amenajărilor agricole din lunca Crişul Alb pe sectorul Mihăileni – Vaţa, prin atenuarea viiturilor. Sursele de apã din zonă nu pot acoperi în regim natural necesarul de apă şi din această cauză este necesară realizarea acumulării pentru compensarea deficitelor de debite şi pentru regularizarea scurgerii. Râul Crişul Alb care traversează zona are un caracter torenţial, cu viituri importante care provoacă inundarea întreprinderilor miniere, a localităţiilor şi terenurilor agricole riverane. Amploarea şi frecvenţa inundaţiilor din ultimii ani au fost cauzate de capacitatea de scurgere a albiei reduse, ca urmare a ocupării terenurilor din lunca râului prin construcţiile unităţilor miniere şi ale localităţilor”, arată Ministerul Mediului.
Acumularea Mihãileni controlează scurgerea pe un bazin important având efect de regularizare atât a debitelor scăzute din perioadele de secetă cât şi a viiturilor. Lucrările care se vor executa în anul 2019 vor consta în montare de stăvilare, echipamente hidromecanice și execuție lucrări la DN pe tronsoane fără viaduct. Termenul de punere în funcțiune este anul 2022.
Colaborator