4 persoane consumă 2 metri cubi de apă
Un fapt anormal a fost constatat de reprezentanții operatorului de apă din Valea Jiului. În urma verificărilor, s-a constatat faptul că sunt familii compuse din patru persoane care declară un consum lunar de apă de unu-doi metri cubi, lucru imposibil, susțin cei de la ApaServ.
“Am constatat lucruri anormale, în sensul că o familie compusă din 4 persoane cu gospodărie destul de mare are un consum de 1-2 metri cubi. Nu e normal, întrucât la nivelul Văii Jiului, consumul mediu este undeva la 3 metri cubi, de persoană, de apă pe lună. Odată cu campania de citire și verificare a apometrelor vom face și o campanie de resigilare. Cu toate echipamentele pe care le avem la dispoziție vom verifica dacă sunt furturi în amonte de apometru. Dacă se continuă această formă de a nu plăti apa, vom ajunge să luăm alte măsuri. E anormal ca o familie cu patru persoane să aibă 2 metri cubi pe lună”, a declarat Cristian Ionică, director general SC ApaServ Valea Jiului.
Cantitatea de apă consumată în anul 2018 este mai mică față de cea consumată în anul 2017. Se spune că “apa este viață”, însă la nivelul Văii Jiului consumul de apă se reduce anual.
“În perioada ianuarie – decembrie 2018 a fost supusă tratării, în stațiile de tratare apă aparținând SC ApaServ Valea Jiului SA Petroșani, o cantitate de apă brută de 15.249 mii m3. Ținând cont de consumul tehnologic din stațiile de tratare a apei rezultă că s-a introdus în sistem o cantitate de apă potabilă de 14.332 mii m3, apă folosită pentru asigurarea alimentării tuturor utilizatorilor din orașele Văii Jiului precum și pentru întreținerea sistemelor de alimentare cu apă și de canaliazre. Astfel, la finele anului 2018 s-a înregistrat un grad de folosință al apei de 57%”, arată ApaServ Valea Jiului.
Colaborator