Cât au cheltuit turiștii în minivacanţa de 1 Mai?

Aproximativ 98.000 de turişti au ajuns în minivacanţa de 1 Mai în diverse staţiuni din ţară, unde au cheltuit aproximativ 3,7 milioane de euro, cu aproape 0,2 milioane de euro (6%) mai mult decât în anul 2017, când de Ziua internaţională a muncii au plecat în vacanţă în ţară peste 94.000 de turişti, potrivit estimărilor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Fiind o perioadă lipsită de evenimente sociale majore, care să influenţeze decizia românilor de a pleca într-o vacanţă, pe fondul unei creşteri relative a veniturilor şi cu o prognoză de vreme calduroasă, ceva mai mulţi turişti români decât anul trecut au decis să îşi planifice o minivacanţă de 1 Mai, în ţară sau străinătate, cheltuind cu 6% mai mult faţă de anul trecut.

„Din datele noastre, putem estima pentru această perioadă încasări de aproximativ 12,7 milioane de lei în toate destinaţiile turistice din ţară doar din mâncarea şi distracţia turiştilor, în condiţiile în care un român a cheltuit, în medie, aceeaşi sumă ca anul trecut, adică 120 de lei pe zi, în afară de cazare şi mic dejun. La această sumă se adaugă aproximativ 17,4 milioane de lei pe cazare şi mic dejun, ceea ce conduce la o estimare a cheltuielilor totale ale românilor care au mers în minivacanţa de 1 Mai în ţară de 30 de milioane de lei (aproximativ 6,4 milioane de euro)”, a declarat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedinte executiv al FPTR.

Şi în acest an s-a menţinut în preferinţele românilor zona rurală, pensiunile reuşind să atragă peste 42.000 de turişti. Destinaţiile alese au fost Bran, Bucovina şi Maramureş, dar şi zone mai puţin cunoscute, aflate în apropierea marilor aglomerări urbane, precum Clisura Dunării sau Sâmbăta de Sus, unde cazarea a costat între 40 şi 200 de lei de persoană pe noapte.

Destinaţia cea mai populară pentru minivacanţa de 1 mai a rămas litoralul românesc. Din datele puse la dispoziţie de către hotelieri, de 1 Mai s-au cazat pe litoral, în structurile clasificate, în jur de 28.000 de turişti, tarifele pornind de la 80 lei pentru o noapte de cazare şi ajungând până la 450-500 de lei.

„Cifrele vehiculate, de 78-80.000 de turişti ajunşi pe litoral în aceste zile nu sunt realiste şi depăşesc cu mult capacitatea structurilor de cazare clasificate deschise”, afirmă Dragoş Răducan.

În Mamaia, gradul de ocupare al hotelurilor deschise a fost de aproximativ 90%, vânzându-se astfel 20.000 de locuri din totalul de 22.000 puse la dispoziţie.

În celălalt capat al litoralului, Vama Veche a atras şi ea mulţi turişti, fiind puse la dispozitie aproximativ 1.500 de locuri clasificate şi, cel mai probabil, alte 1.000 de locuri neclasificate.

În ceea ce priveşte zona montană, 19.000 de români şi-au rezervat o vacanţă şi au cheltuit, doar pentru cazare, aproximativ 3,42 milioane de lei în sejurul de două-trei zile. Cele mai cautate statiuni montane au fost cele de pe Valea Prahovei, Sinaia şi Buşteni, unde cazarea a costat între 60 şi 500 lei de persoană. Cei care s-au cazat la unităţi de cazare de trei şi patru stele au beneficiat de cina tradiţională şi acces la spa.

Staţiunile balneare au fost şi ele solicitate în această perioadă.

Astfel, peste 16.000 de români au ales să se relaxeze la o piscină cu apă termală, unde au putut beneficia de programe speciale de SPA.

După mult timp, profitând de mai multe zile libere, agenţiile de turism au pus la dispoziţia celor interesaţi circuite în Romania, pe diferite trasee.

”Sunt şi români care s-au orientat în această perioadă spre Delta Dunării. Este vorba despre câteva mii de persoane, în special pescari pasionaţi şi turişti dornici de inedit. În ceea ce priveşte tarifele, în Delta Dunării, de exemplu, trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele, cu mic dejun, costă în medie 520 de lei de persoană”, afirmă oficialii FPTR.

De asemenea, decizia Guvernului de a declara 30 aprilie zi nelucrătoare le-a dat posibilitatea românilor să aleagă mai multe destinaţii externe.

Anul acesta, foarte mulţi români au ales să petreacă minivacanţa de 1 mai într-un city break în oraşe europene.

La Amsterdam, pachetul porneşte de la 400 de euro pentru trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele, cu mic dejun şi transport cu avionul. Acelaşi pachet pentru Roma costă de la 309 euro de persoană, în timp ce pentru Paris depăşeşte 300 euro. În Barcelona, la un hotel de trei stele, cu transport si taxe asigurate, se ajunge la suma de 399 euro. O altă destinaţie preferată a fost Grecia, unde peste o mie de români au plătit pentru un sejur de trei zile cu transport cu autocarul preţuri începând cu 92 euro. Alte câteva mii de români au mers în Bulgaria, atraşi de condiţiile oferite şi de reducerile de până la 20% pentru cazările de minimum trei nopţi. Pentru un hotel de patru stele, all inclusive, transport cu autocarul, preţurile au variat între 125-250 euro.

Reprezentanţii FPTR spun că aceste date au fost obţinute pe baza estimărilor realizate de membrii FPTR şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *