Gazul din Marea Neagră folosit pentru producerea energiei la Deva
Gazul din Marea Neagră ar putea fi folosit pentru producerea energiei electrice la Deva. Aici ar putea fi realizată o centrală electrică, care să utilizeze gazul. În paralel, ar putea fi menținut și un grup pe cărbune.
„În sectorul huilei, avem o problemă dificilă, generată de ieşirea în afara pieţei a acestui sector, ca urmare a costurilor ridicate. Huila este un produs scump care nu face faţă pieţei. Avem un proces de închidere a mineritului, iar, din cele şapte mine, cinci sunt în procesul de închidere. Pe lângă capacitatea de la Iernut (centrală pe care o construieşte Romgaz – n.r.), va trebui să păstrăm unul-două grupuri pe cărbune la Deva, în funcţie de constrângerile de mediu, dar, foarte important, să dezvoltăm o investiţie nouă acolo, un ciclu mixt, similar cu cel de la Iernut, pe gaze, în contexul derulării proiectului BRUA, care va trece prin acea zonă. Folosirea gazelor din Marea Neagră trebuie să o asigurăm şi în aceste capacităţi”, a subliniat Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei, în cadrul unei dezbateri pe temede profil.
Valea Jiului va rămâne doar cu două unități miniere, iar oficialii de la minister subliniază că păstrarea celor două capacități este necesară. Este vorba de minele Livezeni și Vulcan, acestea fiind considerate viabile. Rezervele de gaze din Marea Neagră sunt estimate la 200 de miliarde de metri cubi.
Monika BACIU