30 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: În 20 decembrie 1989,Timişoara devenea primul oraş liber de comunism

În urmă cu 30 de ani, la 20 decembrie 1989, Timişoara devenea primul oraş liber de comunism, cu preţul vieţii unor oameni care au murit pe străzile oraşului seceraţi de gloanţe. Pentru a marca acel moment, vineri, la Timişoara, vor suna sirenele antiaeriene, iar revoluţionarii se vor reuni într-o şedinţă festivă.

În 20 decembrie 1989 a izbucnit greva generală în toate fabricile din Timişoara.

Coloane mari de oameni se îndreptau spre centrul oraşului, în timp ce forţele armate s-au retras în cazarme. Zeci de mii de timişoreni descoperau solidaritatea, în Piaţa Operei.

Protestatarii au ocupat Piaţa Operei, astăzi Piaţa Victoriei, strigând ”Noi suntem poporul”, ”Armata e cu noi”, ”Nu vă fie frică, Ceauşescu pică”.

În foaierul Teatrului Naţional cei care puneau temelia Frontului Democratic Român puneau la cale un program politic în care se regăseau cererile celor aflaţi în Piaţă.

În aceeaşi zi, în 20 Decembrie 1989, Timişoara a fost declarat primul oraş liber al României de către reprezentanţii Frontului Democrat Român, prima formaţiune politică democratică înfiinţată pe străzile din Timişoara.

Tot în acea zi, majoritatea arestaţilor au fost eliberaţi din arestul Miliţiei sau din Penitenciar. Tot atunci, au sosit în Gara de Nord din Timişoara trenuri încărcate cu muncitori din fabrici din zona Olteniei. Regimul a încercat să îi folosească la înăbuşirea protestului, dar aceştia s-au alăturat timişorenilor.

Treptat situaţia ieşea de sub controlul autorităţilor, iar militarii au început să fraternizeze cu demonstranţii. A doua zi, bucureştenii aveau să se ridice şi ei împotriva regimului comunist şi să desăvârşească ceea ce Timişoara a plătit cu sânge: Libertatea.

Şi-au dat viaţa pentru Libertate, la Timişoara, 83 de martiri. Alţi 373 de oameni au fost răniţi în timpul luptelor de stradă.
An de an de, în ziua de 20 decembrie, la Timişoara pornesc alarmele antiaeriene, pentru a marca momentul în care oraşul s-a eliberat de regimul comunist.
Şi anul acesta, vineri, la ora 12.00 sirenele antiaeriene vor răsuna, iar câţiva revoluţionari vor ocupa, din nou, balconul Operei din Timişoara pentru a rememora momentele de acum 30 de ani. Acestora li se vor alătura premierul Ludovic Orban, dar şi primarul actual al Timişoarei, Nicolae Robu.
După acest moment, revoluţionarii din Timişoara vor participa la o şedinţă festivă care va avea loc la Opera din Timişoara, şedinţă la care este invitat să participe şi premierul Ludovic Orban.
În programul său de la Timişoara, Orban va depune si o coroană de flori la Monumentul Eroilor Martiri al Revoluţiei din Cimitirul Eroilor.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *