3 milioane de euro un kilometru de drum
O nouă încercare urmează să facă oficialii din Ministerul Transporturilor pentru realizarea drumului spre Herculane. La prima procedură nu s-a prezentat niciun constructor. Astfel, procedura a fost anulată. Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani, dă asigurări că procedura va fi reluată. Primarul susține că un kilometru de șosea va costa circa 3 milioane de euro, aici urmând a fi executate lucrări complexe.
Termenul de execuție al lucrărilor este de 36 de luni. După ce ani de zile lucrările au fost oprite din cauza ecologiștilor, acum odată reluată procedura, autoritățile nu găsesc constructor. De 307.506.000 lei este nevoie pentru continuarea lucrărilor la DN 66A Câmpu lui Neag – Herculane. Guvernul a aprobat în luna aprilie indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Drum de legătură DN 66A km 47+600 – km 66+204, Câmpu lui Neag – Cerna”, judeţul Gorj.
Colaborator