25 de cetățeni străini, depistați ascunși în două mijloace de transport la P.T.F. Nădlac II
În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat douăzeci și cinci de cetăţeni din Bangladesh, Sri Lanka, Irak, Afganistan, Siria, Iran și Turcia, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar şi un microbuz. Şoferii mijloacelor de transport, care i-au sprijinit pe cetăţenii străini în activitatea infracţională, sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi.
În data de 24.09.2020, în jurul orei 02.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 33 ani. Şoferul conducea un automarfar înmatriculat în România care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto pe ruta România – Anglia.
În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul automarfarului au fost descoperite, ascunse în compartimentul marfă, între paleți, douăzeci şi unu de cetăţeni străini.
Cu ocazia primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Bangladesh, Sri Lanka, Irak, Afganistan, Siria, Iran, șaisprezeze bărbaţi și o femeie, cu vârste cuprinse între 21 şi 52 de ani şi patru minori cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani.
Ieri, în jurul orei 18.50, în acelaşi punct de frontieră, s-a înregistrat, în baza unei informații primite de la lucrătorii din cadrul I.T.P.F Timișoara, un caz similar. Astfel, un alt cetăţean român, în vârstă de 28 ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de ieşire din ţară, conducând un microbuz, înmatriculat în Cehia.
Poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al mijlocului de transport, iar în interiorul microbuzului, într-un compartiment special amenajat între bancheta din spate și partea din față a compartimentului marfă, au fost descoperiţi ascunşi patru cetăţeni turci, având vârste între 26 şi 40 ani.
Toţi cetăţenii străini depistaţi ascunşi în cele două mijloace de transport au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în ţări din vestul Europei.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la încălcarea regimului frontierei de stat față de cetăţenii străini depistaţi ascunşi, respectiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferii români, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.