Din cele 2,1 milioane de persoane care desfăşoară activităţi pe cont propriu în România, mai puţin de jumătate sunt asigurate în sistemul public de sănătate şi pensii
Cartel Alfa susţine că în România sunt aproximativ 2,1 milioane de persoane care desfăşoară activităţi pe cont propriu, dar mai puţin de jumătate sunt asigurate în sistemul public de sănătate şi pensii, fiind categoria categoria socială cea mai puţin protejată. Aceşti oameni nu beneficiază de protecţie în caz de accidente sau dreptul la concedii medicale, la şomaj şi la pensie. Sindicaliştii solicită eliminarea barierelor din calea negocierii colective la toate nivelurile.
”În România, sunt aproximativ 2,1 milioane de persoane care desfăşoară activităţi pe cont propriu, fie că sunt liber profesionişti, (artişti, interpreţi traducători), întreprinzători independenţi (vânzători ambulanţi, cărăuşi, taximetrişti particulari), zilieri ocazionali sau agricultori. Dintre aceştia, mai puţin de jumătate sunt asiguraţi în sistemul public de sănătate şi pensii. De asemenea, aceşti lucrători nu au protecţie în caz de accidente sau dreptul la concedii medicale, la şomaj şi la pensie, fiind şi categoria socială cea mai puţin protejată şi cea mai expusă riscului de sărăcie. Conform datelor Eurostat, în România, 64% din persoanele ocupate pe cont propriu, cu vârstă de peste 18 ani sunt expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială”, au transmis, luni, reprezentanţii Cartel Alfa, printr-un comunicat de presă.
Potrivit acestora, digitalizarea şi noile tipuri de relaţii de muncă determină creşterea numărului de lucrători care lucrează pe cont propriu.
”De asemenea, mulţi lucrători sunt condiţionaţi de către angajatori să îşi desfăşoare activitatea prin intermediul unui PFA sau a contractelor pe drepturi de autor, în defavoarea calităţii de salariat, deşi desfăşoară muncă dependentă. În ciuda unei creşteri constante a numărului de lucrători care desfăşoară o activitate independentă, lucrătorii independenţi nu au drepturile de care beneficiază angajaţii”, mai spun reprezentanţii Cartel Alfa.
Aceştia citează datele ultimului raport al Confederaţiei Europene a Sindicatelor (CES/ETUC), „Sindicatele se implică în protejarea lucrătorilor independenţi”, care arată că lucrătorii independenţi nu au dreptul prin lege să se alăture sindicatelor în: România, Bulgaria, Ungaria şi Polonia; nu pot negocia tarife standard şi condiţii de muncă prin negocieri colective şi nu au acces la prestaţii de protecţie socială, cum ar fi concediul medical, plata somajului, concediul pentru creşterea copilului sau pensie.
”Acolo unde negocierea colectivă este permisă pentru lucrătorii care desfăşoară activităţi independente, aceasta se realizează, de obicei, pentru jurnalişti, artişti, interpreţi şi lucrători din domeniul culturii şi divertismentului. În majoritatea ţărilor UE, negocierile colective pentru lucrătorii independenţi nu depăşesc aceste sectoare, în pofida numărului mare de lucrători care desfăşoară activităţi independente în sectoare precum agricultura, silvicultura şi pescuitul, construcţii sau comerţ”, se ai arată în comunicat.
Alături de Confederaţia Europeană a Sindicatelor, CNS Cartel ALFA solicită eliminarea barierelor din calea negocierii colective la toate nivelurile, dar şi a normelor restrictive care împiedică lucrătorii independenţi, ca şi o mare parte dintre angajaţi, să se asocieze în sindicate.
news.ro