18 Octombrie – Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane
Din 2006, 18 Octombrie a fost declarată Ziua Europeană împotriva Traficului de Persoane.
Traficul de persoane este sclavia zilelor noastre. Deși legal sclavia a fost abolită în secolul XIX, estimările spun că sunt mai mulți oameni în sclavie astăzi decât au fost vreodată în istorie. Traficul de persoane are loc în toată lumea, iar Europa nu este ferită. Mii de persoane sunt exploatate anual în diferite forme.
La momentul actual, este a doua cea mai profitabilă afacere ilegală după traficul de droguri, devansând traficul de arme. Unul din motivele pentru care este o afacere profitabilă este că, spre deosebire de droguri, o persoană poate fi revândută.
Aproximativ 62% din traficul de persoane din Uniunea Europeană se face în scopul exploatării sexuale iar locul secund e ocupat de traficul prin muncă forțată.
Printre celelalte tipuri de trafic de persoane există obligarea la cerșetorie, la comiterea de fapte ilegale și altele.
Majoritatea victimelor traficului de persoane din Uniunea Europeană sunt recrutate din estul Europei, din țările unde oamenii au mai puține opțiuni în ce privește cariera, unde populația este foarte tentată în a-și găsi un loc de muncă în afara țării și copiii sunt mai greu de crescut și astfel, mai neglijați.
Exploatarea sexuală
O pondere mare din traficul de persoane îl are exploatarea sexuală. Din numărul victimelor exploatate sexual, multe victime sunt minore.
Cel mai mare număr de victime identificate au vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, iar împreună cu grupa 18-25 de ani, alcătuiesc 90% din totalul victimelor exploatate sexual.
De multe ori traficanții trec în contul victimelor sume absurde de bani care trebuie plătite prin prostituție, fie că e vorba de bani datorați pentru bilet de avion, acte, cazare și mâncare sau flori primite pe patul de spital. Alte ori, profită de atașamentul emoțional pe care îl dezvoltă victimele pentru a le iniția și apoi ține sub exploatare.
Exploatarea prin muncă
A doua formă de trafic de persoane ca număr de victime este exploatarea prin muncă forțată.
În cele mai multe cazuri, exploatarea prin muncă pleacă de la o datorie dată în condiții neclare, la care se adaugă o dobândă exagerată și trebuie plătită printr-o muncă prost plătită. Se adaugă datorii pentru mâncare și cazare iar această sumă devine pretextul pentru violență și limitarea libertății. Victimele nu pot părăsi situația de exploatare și deseori traiesc în condiții deplorabile.
Deseori, sunt obligați să muncească ani de zile pentru sume foarte mici și în realitate nu doar că își plătesc datoria, ci aduc un profit de multe ori mai mare decât datoria inițială traficantului, însă ei nu beneficiază de rodul muncii lor.
Alte forme de exploatare
Alte forme ale traficului de persoane includ obligarea la cerșetorie, obligarea la comitere de ilegalități sau prelevarea de organe.
Împreună cumulează aproximativ 22% din traficul de persoane, însă cu toții știm că în ce privește cerșetoria, de multe ori părinții sunt cei care își exploatează copiii, iar în cazul bătrânilor, puțini cred că sunt constrânși. De multe ori, aceste persoane provin din medii deosebit de vulnerabile sau sunt păcălite cu pretextul unor tratamente.
Din cifrele Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, cât și din experiența organizațiilor ce luptă împotriva traficului de persoane, se pare că toată lumea riscă să fie traficată, indiferent de proveniență, domiciliu, etnie, vârstă, situație materială sau educație.
Majoritatea victimelor sunt recrutate de persoane apropiate, cunoștințe sau vecini. De asemenea, cele mai multe victime provin din familii biparentale, existând un număr important de victime traficate de partenerii de viață.