17 ore de trafic îngreunat în vama Giurgiu-Ruse
Traficul în punctul de frontieră Giurgiu-Ruse va fi îngreunat aproximativ 17 ore, marţi, pentru efectuarea unor lucrări de asfaltare, a anunţat CNAIR.
Potrivit unui comunicat al CNAIR, marţi, 30 iulie, în jurul orei 11:00, încep lucrările de remediere a părţii carosabile în vama Giurgiu-Ruse, pe sensul Ruse-Giurgiu.
“Lucrările vor începe marţi, 30 iulie, în jurul orei 11:00 şi vor dura aproximativ 12 ore, dar pentru a se usca stratul de asfalt poaspăt aşternut şi pentru a rezista traficului greu mai este nevoie de încă 5 ore până la reluarea circulaţiei în zona lucrărilor. Lucrările efectuate sunt în perioada de garanţie şi sunt suportate de către constructor”, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că ziua de marţi a fost aleasă pentru execuţia lucrărilor după analiza statisticilor de trafic în acest punct de frontieră, care arată că în acea zi este cel mai redus trafic. “Spre exemplu, în ziua de marţi, traficul rutier în vama Giurgiu – Ruse este mai scăzut cu aproximativ 30% faţă de ziua de luni”, mai precizează comunicatul.