Are doar 15 ani, dar cu multe tâlhării la activ
Minor bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat, identificat şi reţinut de poliţişti în urma unei acţiuni, pe raza municipiului Lupeni
În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Lupeni au reuşit, în urma activităţilor întreprinse, să identifice un minor în vârstă de 15 ani, din municipiul Lupeni, cu privire la care au stabilit că, în perioada decembrie 2018-februarie 2019, a comis mai multe infracţiuni de furt de (şi din) autoturisme parcate pe raza localităţii.
În urma probatoriului, poliţiştii au stabilit că minorul, în noaptea de 27/28.01.2019, a pătruns, prin ruperea unei folii-celofan care înlocuia geamul, în interiorul unui autoturism, iar în noaptea de 16/17.02.2019, prin spargerea unui geam, a pătruns într-un alt autoturism, parcat pe raza municipiului, iar din interior a sustras un stick USB şi un spray cu vopsea.
De asemenea, în noaptea de 03/04.02.2019, minorul a sustras un autoturism pe care l-a condus (deşi nu avea dreptul de a conduce autovehicule), pe mai multe străzi din Lupeni, până pe strada Avram Iancu, unde l-a abandonat. Minorul a mai sustras, tot în noaptea de 03/04.02.2019, un autoturism parcat pe strada Stadionului, din Lupeni, pa care l-a condus pe drumurile publice din Lupeni, fără a deţine permis de conducere, după care l-a abandonat pe strada Tudor Vladimirescu, de unde maşina a fost recuperată de poliţişti.
În aceeaşi noapte, minorul, cu ajutorul unei șurubelnițe, a spart un geamul unui autoturism, iar din interior a sustras un portofel cu 600 de lei.
În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că minorul nu a comis doar infracţiuni de furt de şi din autoturisme, ci şi infracţiuni de furt din locuinţe. Astfel, în data de 12.02.2019, prin forțarea unui geam, acesta a pătruns în locuința femei din Lupeni, însă a fugit, după ce a fost surprins în interior de proprietară, în timp ce încerca să sustragă bunuri.
În data de 13.02.2019, printr-un mod de operare asemănător, minorul a pătruns în locuința unei femei din Lupeni, iar din interior a sustras o geantă de voiaj, mai multe dulciuri şi cabluri telefonice, iar în noaptea de 14/15.02.2019 , a pătruns prin efracție în locuința unui bărbat, de unde a sustras o drujbă, un polizor unghiular şi o bormașină.
În urma cercetărilor, poliţiştii au reuşit recuperarea a mai bine de 60% din bunurile sustrase şi au stopat activitatea infracţională a minorului.
În urma administrării prejudiciului, poliţiştii au luat măsura reținerii pentru de 24 de ore a minorului, care urmează a fi prezentat magistraţilor în vederea luării măsurilor legale, acesta fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de furt calificat şi furt în scop de folosință, dar şi de comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii le recomandă posesorilor de autoturisme să îşi ia măsuri de precauţie.
În acest sens ar fi utilă contactarea unor societăţi specializate în comercializarea şi instalarea de sisteme de alarmare – antifurt, pe autoturisme. Acesta sisteme, odată activate, descurajează posibilii infractori şi realizează siguranţa autoturismelor;
- asigurarea autoturismelor prin încuierea uşilor;
- a nu se lăsa în autoturism obiecte personale, şi nici cele ale autoturismului, pentru că acestea pot fi folosite de infractori;
- proprietarii de autoturisme, atunci când părăsesc autoturismul, să nu lase la vedere, în interiorul acestora, obiecte de valoare care atrag interesul celor certaţi cu legea (genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip „diplomat”, aparatură electronică, etc.);
- autoturismele să fie parcate numai în locuri bine iluminate, de unde pot fi observate în permanenţă de către proprietari.