13 cadre medicale de la Spitalul din Petroșani au intrat în izolare

13 cadre medicale de la Spitalul din Petroșani au intrat în izolare, după ce o pacientă care a fost confirmată cu noul coronavirus a murit. Femeia fusese transferată de la Spitalul Județean de Urgență Deva, însă conducerea unității medicale nu i-a anunțat pe cei de la Petroșani că pacienta ar putea fi infectată cu COVID-19. Din fericire, femeia a fost internată singură într-un salon, însă cadrele medicale care i-au acordat asistența medicală au purtat doar măștile de protecție și mănuși, fără a avea echipament specific pentru tratarea bolnavilor cu COVID-19.

Cadrele medicale ale Spitalului de Urgență din Petroșani, cele 13 la număr care se află în izolare sunt de la unitatea de primiri-urgențe, chirurgie, chirurgie plastică și ATI.

Femeia avea 68 de ani și a decedat la Spitalul de Urgență din Petroșani, unde fusese transferată de la Deva. Analizele de laborator au arătat că femeia fusese infectată cu noul coronavirus.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *