1200 de teste rapide pentru COVID vor ajunge la SUP

Spitalul de Urgență din Petroșani a mai achiziționat alte 1200 de teste rapide pentru depistarea anticorpilor specifici infecției cu noul coronavirus.

Testele rapide au fost achiziţionate iniţial de spitalul din Petroşani pentru a fi utilizate gratuit în cazul pacienţilor care sunt internaţi în spital sau cadrelor medicale care vin în contact cu posibili suspecţi. De câteva luni, testele pot fi efectuate şi contra unei taxe de 80 de lei de către orice persoană care doreşte să ştie dacă este infectată cu COVID-19.

Conducerea spitalului a decis ca recoltarea probelor pentru testul rapid să se facă într-un container special din afara spitalului, pentru evitarea intersectării cu pacienţii unităţii medicale, iar rezultatul apare în câteva minute. În cazul în care acesta este pozitiv, testul se repetă pe un aparat Real-Time PCR.

Până acum, la unitatea medicală din Petroșani au fost achiziționate peste 3000 de teste rapide.

 

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *