12.000 de măști de protecție de unică folosință, cu trei straturi, donate în județ de o companie hunedoreană
Acum, în plină criză de echipamente medicale, o companie din Hațeg a fost solidară cu mai multe unități sanitare, unități de poliție și de jandarmerie, atât din județul Hunedoara cât și din județele Cluj și Timiș. În acest sens, firma ADACONI din Hațeg a donat zeci de mii de măști de protecție de unică folosință, pentru a acoperi o mică parte din necesarul acestor produse de care este mare nevoie.
”Sub deviza #nepasă, compania ADACONI din Hațeg se alătură efortului comun de susținere a personalului medical și a forțelor de ordine. În această săptămână, 33.500 de echipamente de protecție – măști de protecție de unică folosință – sunt împărțite de companie, sub formă de donație, în unități medicale din județele Hunedoara, Cluj și Timiș, cu scopul de a acoperi, chiar și pentru scurt timp, o parte din necesarul de astfel de produse.
În cursul zilelor de marți, miercuri și joi, ADACONI a împărțit, în județul Hunedoara, 12.000 de măști. Acestea au fost distribuite către unități sanitare din Hațeg, Deva, Brad, Orăștie, Hunedoara, Petroșani și Vulcan și către unități de poliție și de jandarmerie.
„Privim în jur, #nepasă și suntem disponibili să îi ajutăm pe cei din linia întâi: spitalele, poliția, poliția locală, armata și alte organizații, oferindu-le echipamente de protecție, de care au foarte mare nevoie.
Nu în ultimul rând, ne rugăm și avem încredere în Dumnezeu pentru protecție și pentru bunul mers al firmei. Suntem conștienți că am intrat în furtună, însă eu am o deviză: << Când firmele excelente merg prin furtună, mersul este grandios!>>. Din acest motiv, la ADACONI încercăm din toate puterile să-i susținem, atât cât putem, pe cei care, în această perioadă, sunt primii care dau piept cu furtuna. Vrem să știe că nu sunt singuri, iar cu încredere și credință vom fi învingători. În aceste zile, este absolut necesar să-i ajutăm pe cei din jur, fie prin implicare și donații făcute din partea cât mai multor firme, dar mai ales să #staiîncasă”, afirmă Mircea Neiconi, director general SC ADACONI srl.
Din totalul de 33.500 de măști, la Cluj vor merge 10.000 către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și 1.500 către Institutul Inimii. Alte 10.000 de măști de protecție de unică folosință vor ajunge, în cursul zilei de vineri, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” și Spitalul CFR Timișoara, precum și la Inspectoratul de Poliție Județean și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș.
Înființată în 1991 în orașul Hațeg, ADACONI este în prezent una dintre cele mai importante companii românești specializate în importul și distribuția de rechizite școlare, articole de birou și medii de stocare, materiale și unelte de artă plastică și craft.”, se arată într-un comunicat trimis de un voluntar al acestei acțiuni caritabile.