10 proiecte pentru Valea Jiului
10 proiecte unitare ar putea oferi o nouă șansă Văii Jiului. România va primi de la Uniunea Europeană aproximativ 750 de milioane de euro sub formă de granturi nerambursabile pentru susținerea zonelor monoindustriale care vor fi afectate de trecerea la o economie nepoluantă.
Cel mai mare beneficiar ar fi Polonia (2 miliarde de euro), urmată de Germania (877 milioane de euro) și România, potrivit Politico. Polonia are cea mai mare industrie carboniferă din UE, iar impactul Green Deal asupra economiei va fi uriaș.
În momentul de față există deja o asemenea inițiativă pentru Valea Jiului, iar Tiberiu Iacob Ridzi, primarul din Petroșani, cea mai mare localitate a Văii Jiului, susține că 10 proiecte ar putea transforma zona.
“Această alocare pentru România vine și în urma demersurilor pe care noi le-am făcut în ceea ce privește proiectul START, cu asistența tehnică primită de la Comisie și cu strategia desfășurată acum de Price Waterhouse Coopers, o strategie contractată de Ministerul Fondurilor Europene. Noi ținem legătura cu cei de la Bruxelles, vor veni aici, probabil în martie, și se lucrează la un document în care am trimis toate informațiile pe care ni le-au cerut, după care vor veni 3 zile în Valea Jiului. Prin asistența tehnică oferită de start se dorește identificarea a cel puțin 10 proiecte pentru Valea Jiului, care să aibă un impact major în ceea ce înseamnă reconfigurarea economică a Văii Jiului. În paralel, este scrisă strategia de dezvoltare pe următorii 7 ani, de către această firmă contractată de ministerul Fondurilor Europene”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
În cazul României, având în vedere existența unor regiuni mono-industriale și carbonifer intensive, sunt necesare fonduri semnificative pentru a susține costurile importante, în special cele sociale, care vor apărarea ca urmare a tranziției către o economie neutră climatic.
Colaborator
Trebuie Terninat drumul de 18 km de la Campusel la Cerna spre Herculane si Asfaltat drumul de la Obarsia Lotrului la Petriosani , si turismul in zona va crea foarte multe locuri de munca ! Toti guvernantii ori sunt orbi ori sunt talhari daca nu relizeaza minimul pentru dezvoltare : Accesul ! 🙁