1 Mai cu inundaţii, zăpadă şi alunecări de teren
Codul de vreme rea instituit de meteorologi a adus probleme în prima zi a lunii mai în judeţul Hunedoara. La munte a nins, iar în restul zonelor au căzut cantităţi importante de ploaie. Torenţii strânşi de pe versanţi au umflat văile, iar apele au rupt malurile. A nins abundent în Masivul Parâng, iar noul strat de zăpadă se apropie de 20 de centimetri.
Ninsoarea puternică în Masivul Parang s-a pornit încă de marţi după amiază. In zona staţiunii, la 1800 de metri altitudine, stratul de zăpada e deja consistent. Pe creastă e viscol, vizibilitatea e redusă sub câţiva metri, iar salvamontiştii îi avertizează pe turişti să rămână în cabane şi să nu se aventureze pe trasee. E pericol de avalanşă, iar, pe creastă, vântul este foarte puternic. În anumite zone, mai ales pe văi, zăpada depăşeste acum un metru.
Dacă la munte a nins, în restul regiunilor a plouat intens. Codul galben a adus precipitaţii importante, iar pâraiele şi-au mărit considerabil volumul. „A plouat mult în toate zonele, dar la Brănişca s-au înregistrat 40 de litri pe secundă pe metru pătrat. Nu s-a simţit pentru că apele au fost preluate de Mureş care, din cauza secetei din luna trecută, e sub cota de atenţie. Avem revărsări în mai multe zone, cote depăşite la Brad, Crişcior, în zona Crişurilor”, spune Grigore Burjan, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Hunedoara.
Apele umflate ale Zlaştiului au adus din amonte buşteni şi grămezi de gunoaie în Hunedoara. Vuietul apei în zona podului Castelului Corvinilor a atras atenţia turiştilor. Pompierii militari au intervenit pentru evacuarea apei din beciul unei locuinţe din Hunedoara. La Rapoltu Mare, pompierii Gărzii de intervenţie Geoagiu au fost solicitaţi pentru a scoate apa dintr-o curte inundată. În aceeaşi comună, la Boiu, valea satului, colmatată de gunoaiele aruncate de localnici, s-a revărsat şi a inundat grădinile şi livezile. Şi în Ţinutul Pădurenilor, la Lunca Cernii, apele au ieşit din albie şi s-au revărsat peste terenurile oamenilor, iar, la Băiţa, apele adunate de pe versanţi s-au înălţat până la nivelul podurilor. Pe DN76, o alunecare de teren a îngreunat traficul rutier, care s-a desfăşurat pe un singur fir timp de câteva ore.
Laura OANĂ